Cerul de noapte și poluarea luminoasă

De-a lungul întregii istorii umane, oamenii s-au uitat în sus și au văzut galaxia în care trăim. Astăzi, o persoană din trei de pe Pământ nu mai poate vedea Calea Lactee de acasă. Această lecție te învață să citești cerul și să înțelegi ce pierdem.

Cerul este cea mai veche carte care există. Poluarea luminoasă o închide.

Uite.

Priviți cerul dintr-un oraș și s-ar putea să vedeți câteva zeci de stele. Dintr-un loc cu adevărat întunecat, departe de orice oraș, puteți vedea mii, iar Calea Lactee se întinde pe cer ca un nor.

Diferența este Poluarea cu lumină: lumină artificială care se scurge în sus și face cerul să strălucească. Acea strălucire spală stelele slabe.

Trageți cursorul din instrument de la 1 (un loc cu adevărat întunecat) la 9 (centrul orașului). Stelele sunt reale: provin dintr-un catalog al celor mai strălucitoare 9.000 de stele de pe cer. Priviți cât de multe dispar.

Nu este vorba doar despre privitul stelelor. Lumina nocturnă afectează, de asemenea, animalele care navighează sau vânează în întuneric și risipește energie prin iluminarea cerului în loc de pământ. Acest lucru se conectează la Iniţiativa roşie și Inițiativa Luminii pentru conservarea cerului de noapte.

Înţelegeţi.

Astronomii măsoară luminozitatea cu magnitudini. Este o scară inversă: stelele luminoase au numere mici.

• Sirius, cea mai strălucitoare stea pe timp de noapte, are o magnitudine aparentă de -1,5.

• Cele mai slabe stele pe care majoritatea oamenilor le pot vedea dintr-un loc întunecat sunt de magnitudinea 6 până la 7.

• Într-un oraș, limita poate fi de magnitudine 4 sau mai luminoasă.

• Nu. Scară de Bortle, publicat de astronomul amator John Bortle în 2001, sortează cerurile în nouă clase. Fiecare clasă vine cu o magnitudine vizibilă tipică:

Clasa Bortle	Descriere	Cele mai slabe stele
1	Site întunecat excelent	7,6 până la 8,0
3	Cerul rural	6,6 până la 7,0
5	Cerul suburban	5,6 până la 6,0
7	Tranziția suburbană / urbană	4,6 până la 5,0
9	Cerul din centrul orașului	4.0 la cel mai bun

Pentru că există mult mai multe stele slabe decât cele luminoase, fiecare magnitudine pe care o pierdeți ascunde o mulțime de ele. În catalogul Yale, aproximativ 5.000 de stele sunt mai luminoase decât magnitudinea 6, dar doar aproximativ 500 sunt mai luminoase decât magnitudinea 4.

Un atlas mondial din 2016 a constatat că mai mult de 80% dintre oameni și mai mult de 99% dintre oamenii din Statele Unite și Europa trăiesc sub ceruri poluate cu lumină.

Maestre.

Magnitudinea este logaritmică. Pentru două stele cu fluxuri F₁ și F₂:

m₁ − m₂ = −2,5 · log₁₀(F₁ / F₂)

O diferență de 5 magnitudini este exact un factor de 100 în flux, astfel că o magnitudine este un factor de 100^(1/5) ≈ 2.512.

De ce numărul de stele crește atât de abrupt? Dacă stelele ar fi răspândite uniform în spațiu, toate având aceeași luminozitate, numărul de stele mai strălucitoare decât magnitudinea m ar crește cu 10^(0.6 m): de patru ori mai multe stele pentru fiecare magnitudine mai slabă. Galaxia reală nu este uniformă, astfel încât creșterea observată este mai mică, de aproximativ trei ori pe magnitudine, aproape de limita vizibilității cu ochiul liber. Puteţi verifica acest lucru cu numărul de catalog din tabelul de date al sculei.

Stralucirea cerului adaugă un fundal cu propria luminozitate. O stea este vizibilă doar dacă iese suficient în evidență pe acel fundal, astfel că un cer mai luminos ridică magnitudinea limită. Limitele Bortle sunt intervale aproximative bazate pe observator, nu o lege fizică, iar rezultatul tău depinde de ochii tăi, adaptarea la întuneric și vreme.

Ce funcționează împotriva poluării luminoase, conform principiilor de iluminat ale DarkSky International: luminați numai ceea ce are nevoie de lumină, doar atunci când are nevoie de ea, nu mai luminos decât este necesar, îndreptată în jos cu ecranare completă și în culori calde (mai puțină lumină albastră, care se împrăștie mai mult în atmosferă).